schyssdraeggzuegli

Aparent orice insula din Grecia are o Hora, oricat de putini (1500) de locuitori ar avea. Asta ii un fel de capitala asha si de obicei e intr-un varf de deal, la adapost de pirati. Cum Hora din Amorgos ne-a fost recomandata drept locul cu cea mai buna inghetzata, cea mai buna mancare, cea mai …ne-am hotarat sa facem si pana acolo o excursie. Spre Hora e un drum de masina (in Amorgos e o singura shosea care traverseaza insula, fo 45 de km lungime si care dateaza din 1980. De aia si insula e un fel de "secret vacation tip", fiindca nu se aventurau prea multi turisti la conditii asa precare de transport; acum exista cateva linii de autobuz si o agentie de inchiriere de masini, deci e un "secret vacation tip" stiut de toata lumea).

Acum ca am
trecut si peste the post-holiday blues sa va povestesc despre cum mi-am
petrecut vacanta de vara (on a side note, eu nu o sa am niciodata „concediu“,
concediu au adultii, io o sa am vacanta pana la pensie). Tot de la inceput
trebuie sa stiti ca asta a fost cea mai lunga vacanta din viata mea de om in
campul muncii, vacanta cu stat intr-un loc cu burta la soare si nefacut nimic.

 

M-au
intrebat multi oameni politicosi unde ma duc cand ma duc si drept sa spun
n-aveam nici cea mai vaga idee unde e Amorgos. Stiam doar ca e undeva in
Ciclade si ca ne-a fost calduros recomandata de mama lu’B. Undeva-ul asta e la
9 ore cu feribotul din Pireus, care n-ar fi fost chiar nasoale daca din pricina
aerului conditionat – de care grecii sunt dependenti – n-ar fi fost mai cald
afara in miezul noptii decat inauntru.  

Amorgos are
doua porturi principale, Aegiali si Katapola. Noi am ajuns in portul greshit
(primul) la 4 dimineata de unde ne-a recuperat taxi-ul organizat de la distanta
de mama lui B. Mama lui B. a organizat mai multe lucruri, dar despre asta la
timpul potrivit. In Katapola ploua cu spume. Deja aveam viziuni despre cum vom
sta doua saptamani incuiati in casa sa jucam ahem, carti. 

Cand ne-a,
trezit insa era senin si frumos si asa a ramas timp de doua saptamani.

Pe drum
l-am intrebat pe B. ce are chef sa faca. B. mi-a spus ca vrea sa faca baie si
sa exploreze insula. Io care eram in prag de burn-out aveam chef sa fac plaja,
sa dorm la pranz si sa mananc bine. Si ca sa nu fie nici unul suparat am
hotarat sa petrecem o zi haladuind pe dealuri si o zi stand cu burta la
soare. 

Stiu ca am mai avut un post cu titlul asta, dar asha ma apuca pe mine la sfarshit de august, inceput de septembrie, cand e soare si cald ziua si copacii se picteaza in culorile razboiului iar serile sunt racoroase. OK, anul asta am ratat momentul -fiind ocupata cu diverse treburi complet irelevante pentru sufletul meu – si m-am pomenit azi-noapte ca porneste incalzirea (termostatata ea de felul ei). Si mi-am dat seama ca e frig, ca n-am ascultat traditionalul Doors de 1 septembrie, ca deodata e toamna de-a binelea  si io nici n-am bagat de seama cand s-au intamplat lucrurile acestea.

Cu atat mai mult e un motiv bun de plecat. Ceea ce o sa fac io maine, presupunand ca nu ma apuca gripa purceleasca sa ma carantineze baietii la aeroport (gripa care e pe vine, ca vorba aia, vine vacanta si pentru sistemul imunitar).

 

Altmiteri e prima mea vacanta de angajat asha de lunga (nu va spun cat sa nu cumva sa va apuce fo invidie). E prima mea vacanta asha de lunga cu B. si fara alti oameni (va trece testul? se intreaba gospodina care isi spala rufele cu Ariel). Am meditat la chestiunile astea tot week-endul si meditatia mea s-a sfarshit apocaliptic intr-un atac de panica. Apocaliptic pentru ca deja  aveam viziuni cu clienti verzi de ciuda, studenti la diploma explodati cu tot cu laborator, publicatii refuzate pe motiv de depasire a dead-line ului pe care sheful nebiciuit sigur n-o sa il respecte, oameni care au depashit dead-line-ul care ma fugaresc cu topoare pentru ca la randul meu nu mi-am putut respecta dead-line-ul si pe langa asta B. dandu-mi papucii asha cu ocazia mijlocului vacantei, ca sa fie treaba buna.  In plus mai shi imbatranesc cu acte doveditoare.

 

Cateva respiratii in punga mai tarziu mi s-a facut mila de exponentul perfect al societatii nebune care sunt si anume eu. Lumea nu se termina inainte de vacanta. Nimeni nu e de neinlocuit. Oamenii sunt mari, responsabili si vaccinati si se descurca si singuri. Chiar si studentii la diploma. Si control-freakshii au nevoie de pauze. Cu B. ma cunosc de like forever* si am trecut prin multe. O sa o facem si pe asta.

 

Si uite asha, cu mantra asta in gand mi-am indosariat articolele de pe birou, i-am scris instructiuni plodului si mi-am aspirat apartamentul, asha, ritualic. Apoi mi-am impachetat atzele de facut bratzari, trusa de culori, cinci carti care isi asteapta randul la citit de multa vreme, aparatul foto, o fusta scurta si papucii roshii**. 

 

Now I am ready to go. 

 

 

__________________

*forever= doi ani jumate (prietenii stiu de ce ))

 

**papucii roshii – singura misiune a lui I. cand am fost impreuna la cumparaturi a fost sa ma ajute sa-mi aleg o pereche de papuci NEGRI, SERIOSI si SIMPLI sa ma pot duce la work cu ei si sa nu cumva sa ma lase sa ma uit la alte treburi. deci da. I looove them.

 

 

Mai exact la biserica Sf. Laurentiu de la mine din sat. Am si poze doveditoare. 

 

Nici macar nu o fost ciudat sa ascultam minimal printre coloane. 

Gusturile mele in materie de barbati (care nu se discuta) au fost tot timpul mai ciudate. Datorita faptului ca B. m-a amenintat ca se rade in cap cu ocazia apropiatei noaste vacante mi-am adus aminte ca io sunt una din femeile alea isterice carora le place Yul Brynner. Mult de tot. Aveam chiar un cult YB in vremurile de mult apuse cand A. avea un cult cu MJ. Si  pe vremea aia era o adevarata aventura sa fii fan. Nu aveam net (sau acces sporadic la Net, care pe-atunci oricum era cam gol) si gaseam poze cu tzaraita. De exemplu imi aduc aminte ca am gasit una mica mica (5×6) cu YB in The Magnificent Seven ratacita prin colectia mamei cu Toni Curtis ). Dup-aia mi-a adus nana mea din post-docul ei in America un ziar cu o poza ceva mai mare (8×10) pe care am decupat-o frumos si am lipit-o pe un carton si am carat-o dupa mine cand am fost si io in America. Apoi mi-am cumparat o carte cu istoria Oscarurilor pentru ca undeva la pagina 116 era o poza cu rezolutie proasta cu el si Anthony Quinn.  Si mi-am vandut Cobra (HC 85 or smth) pe o caseta video cu The Journey inregistrat de la TNT de un prieten de familie. Pe care evident ca nu aveam unde s o vad, ca noi n-aveam video. Da trebuia sa o am.
Intre timp am crescut, m-am indragostit de un baiat cu plete pana la brau si am uitat de Yuli, maiori rushi si alte specimene in uniforma.

Pana acu doua zile dupa cum spuneam.Si Dumnezeule mare cat de corny poate sa fie, dar mie parca tot imi mai zboara niste fluturasi in stomac. Pe la minut 7:34 asha…

 

 

 

 

see more Lolcats and funny pictures

 

Ocazie cu care v-am facut cunostinta si cu site-ul care ma face sa zambesc (sau sa rad cu spume, dupa cum e cazul) zilnic.

 

Acum ca B. a ajuns acasa intr-o bucata (ok, cu un apendice mai putin ) sa vedem despre Cascadele Rinului. Dupa unele site-uri cik is cele mai mari in Europa ca latime (150 m). De inalte nu is prea inalte, as putea spune ca am si fost umpic dezamagita. Mai ales ca drumul obisnuit pentru panorama e inchis pana in 2010 (aviz amatorilor). 

 

 

Si cu toata suferinta lui B. ne.am dat in barci, care sunt 3. Una trece oarecum lacul de la baza, de la castel (Schloss) spre castelul mai mic (Schlössli:P), una face un tur, cu doua opriri la baza cascadei unde oamenii isi pot lua apa drept sub oglinda de la SLR si o a treia care opreste la baza stancilor, pe care se poate urca, respectiv calca in picioare cu turisti indieni si mexicani nepoliticosi. Si se pot face evident poze in toate directiile.

 

 

 

 

Oamenii cu apendicita acuta se pot chiar opri pe malul lacului si hrani pastravii (???)

 

 

 

Respectiv lebadoii cei mici: 

 

 

Mai toate pozele aici:

 

 

Azi trebuia sa va scriu despre cum am fost noi la Cascadele Rinului si ce bine ne-am distrat. Sau si mai exact, trebuia sa nu va scriu deloc si sa petrec o seara extrem de romantica impreuna cu B….

Dar cum ne dadeam noi in barcute pe la Cascade pe B. l-a apucat o durere de burta care tot nu se mai termina. Si recunosc spashit ca l-am banuit de oareshce exagerare pana s-o asezat in statia de autobuz alb ca varul si mi-o explicat ca el de-acolo nu se mai misca.

Cu chiu cu vai am ajuns la spitalul de urgenta din Winterthur unde dupa fo jumate de ora de palpari si ecografii ni s-a explicat cum ca apendicele lui trebuie sa plece spre o lume mai buna. Ceea ce face acum, in timp ce scriu probabil.

 

E poate momentul sa spun ca, oricat de ciudata ii Elvetia (cu politica lor de imigratie tampita, cu misoginismul si xenofobia in floare) – dom’le au oamenii astia un sistem medical de ma impresioneaza de fiecare data. In timp ce o domnisoara rezidenta il cauta pe B prin buric dupa hernii n-am putut sa nu ma gandesc cam cum s-ar fi petrecut lucrurile in .ro…de unde atata curatenie de sa manci de pe jos, de unde atata asistenta draguza care sa iti spuna ca poti sa ramai in camera in tot timpul consultatiei si asta in fo trei limbi, de unde atata "domnu puteti sa alegeti daca sa va operam aici sau sa va facem o programare la Basel, in fond oricum va acopera asigurarea", de unde atata ecografie in zece minute fara cozi si comentarii, de unde "Domnu o sa fie la camera x, puteti sa il sunati oricand maine dimineata, orele de vizita sunt intre pranz si seara, nici o "domnisoara prietena lui, sigur ca va putem da doua paracetamoale pe gratis daca va crapa capul de durere"….of of mai mai. Si ma gandeam cum am putea ajunge si noi nu chiar la nivelul asta dar macar sa jucam in aceeasi liga, fir-ar sa fie….In liga aia unde pacientul ii o persoana si nu un obiect. In liga aia unde oamenii care au nevoie nu se gandesc ca mine – mentalitate de roman – sa o sunam pe mama sa vina sa ne ia cu masina sau oare doctoru asta o fi bun, oare nu ne mai trebuie a doua si a noua si a shaishpea parere ci zic da dom’le operati-ma, acuma, make the best of it.  

 

Anyways, tocmai ce scriam asta ca Basler s-o trezit din anestezie si m-o sunat , e ametit si fara par pe burta dar ok:D. I am happy. Nu stiu ce anestezii fac oamenii astia in ziua de azi, ca mie una cand am trecut prin aceeasi chestie (acum o suta de mii de ani, nu-i asha A. ? Member the phone call:D? ) mi-o luat fo patru ceasuri de delir si senzatie de cazut in gol sa imi revin.